Catalog

Livrare in toata Moldova

Validol, comprimate sublinguale 60 mg, Farmak N10

5.28 lei
Puteți plasa o comandă cu livrare în toată Moldova sau puteți rezerva produsul într-una dintre farmaciile noastre
posibil
Pentru adulți
nu este permis
Pentru copii
cu precauție
Însărcinată
cu precauție
În timpul alăptării
nu este permis
Pentru cei care suferă de alergii
cu precauție
Pentru diabetici

Descriere

Compus

Caracteristici

Disponibilitate în farmacii (53)

1. Ce este Validol

Validolul este o substanţă complexă, care se formează în urma dizolvării mentolului în eterul mentilic al acidului isovalerianic. La administrare sublinguală, acţiunea preparatului este determinată de efectele mentolului şi a eterului acidului isovalerianic. Ca rezultat al administrării
preparatului, are loc ameliorarea circulaţiei regionale, scăderea expresiei senzaţiilor dureroase.
Preparatul manifestă acţiune sedativă.


2. Pentru ce se utilizează Validol

Este indicat pentru tratamentul:
- crizelor ușoare de angină pectorală;
- răului de mișcare (cinetoze);
- isteriei;
- nevrozelor;
- durerilor de cap, determinate de administrarea nitraților.


3. Contraindicații

Nu luaţi Validol:
- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la substanța activă sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.
- dacă aveţi tensiune arterială scăzută sever;
- dacă aveţi infarct miocardic acut.
Atenţionări şi precauţii
Înainte să luați Validol, adresați-vă medicului dumneavoastră saufarmacistului.
Dacă durerea în regiunea cordului nu dispare după administrarea preparatului, adresați-vă medicului dumneavoastră pentru a exclude sindromul coronarian acut (incapacitatea sângelui de a circula, ca urmare a îngustării arterelor).


4. Validol cu alte medicamente

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luați orice alte medicamente.
Informați medicul dumneavoastră dacă utilizați:
- remedii psihotrope;
- antihipertensive (utilizate pentru tensiunea arterială crescută);
- analgezice opioide;
- alcool;
- anestezice


5. Doze și mod de administrare

Comprimatul se lasă sub limbă până la dizolvare completă.
Doza la o administrare pentru adulți este de 1-2 comprimate; doza nictemirală – 2-4 comprimate.
La necesitate, doza poate fi mărită. Doza nictemerală maximă – 600 mg.
Durata tratamentului – până la 7 zile.
Dacă utilizaţi mai mult Validol decât trebuie
Dacă ați utilizat mai mult Validol decât trebuie, adresați-vă cu medicul dumneavoastră sau farmacistului. În caz de supradozaj, pot apărea următoarele simptome: dureri de cap, greață, excitabilitate crescută, dereglarea activității inimii, tensiune arterială scăzută, inhibiția sistemului nervos central, reacții alergice la componentele medicamentului (umflarea bruscă a ţesutului de sub suprafaţa pielii, urticarie, erupții ale pielii, mâncărime).
Dacă uitaţi să luaţi Validol
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetați să luaţi Validol
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.


6. Reacții adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
La administrarea îndelungată pot fi semnalate următoarele reacţii adverse care dispar fără tratament:
Reacții adverse cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)
- reacţii alergice, inclusiv edem angioneurotic, urticarie, prurit, erupții pe piele;
- ameţeli, somnolență;
- lăcrimare;
- tensiune arterială scăzută, care dispare fără tratament;
- greţuri ușoare, disconfort abdominal.

 
7. Condiții de păstrare

Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor.
A se păstra la temperaturi sub 15 °C, în ambalajul original.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.