Catalog

Livrare in toata Moldova

Azitromicină-BP, capsule 500 mg, N3

Medicament pe bază de rețetă
Medicament pe bază de rețetă
78.15 lei
* Acest produs poate fi comandat cu livrare sau ridicat din una dintre filialele Farmacia Balkan, doar cu rețetă
Puteți plasa o comandă cu livrare în toată Moldova sau puteți rezerva produsul într-una dintre farmaciile noastre
posibil
Pentru adulți
cu precauție
Pentru copii
cu precauție
Însărcinată
nu este permis
În timpul alăptării
nu este permis
Pentru cei care suferă de alergii
posibil
Pentru diabetici

Descriere

Compus

Caracteristici

Disponibilitate în farmacii (61)

1. Ce este Azitromicină

Azitromicină aparţine unui grup de antibiotice denumite macrolide.


2. Pentru ce se utilizează Azitromicină

Este utilizată în tratamentul următoarelor infecţii provocate de microorganisme sensibile la azitromicină, care includ:
- infecţii la nivelul pieptului, gâtului sau nasului (cum sunt bronşite, pneumonie, amigdalite, dureri de gât (faringite) şi sinuzite)
- infecţii la nivelul urechii
- infecţii la nivelul pielii şi ale ţesuturilor moi (cum sunt abcese, pustule cu puroi)
- infecţii cu transmitere sexuală determinate de microorganisme numite Chlamydia trachomatis şi Neisseria gonorrhoea.


3. Contraindicații

Nu utilizaţi Azitromicină 
- dacă sunteţi alergic la azitromicină sau la orice antibiotic macrolid cum este eritromicina sau claritromicina sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament. O reacţie alergică poate determina erupţii cutanate sau respiraţie şuierătoare.
Atenţionări şi precauţii
Înainte să utilizaţi Azitromicină , adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Medicul dumneavoastră trebuie să ştie înainte să luaţi Azitromicină dacă aveţi sau aţi avut oricare dintre următoarele afecţiuni:
- probleme cu rinichii
- probleme cu inima
- probleme cu ficatul: medicul dumneavoastră poate fi nevoit să vă monitorizeze funcţia ficatului sau să întrerupă tratamentul
- miastenia gravis (o afectiune care determina slăbiciunea anumitor muşchi)
- dacă luaţi orice derivaţi de ergot, cum este ergotamină (utilizată pentru a trata migrena), deoarece aceste medicamente nu trebuie luate împreună cu Azitromicină.
Spuneţi imediat medicului dumneavoastră dacă simţiţi în piept bătăi puternice ale inimii, ritm neregulat al inimii sau simţiţi senzaţie de ameţeală sau leşin sau suferiţi de slăbiciune musculară atunci când luaţi Azitromicină . Dacă aveţi diaree sau scaune moi în timpul sau după tratament, spuneţi imediat medicului dumneavoastră. Nu luaţi nici un medicament pentru tratamentul diareei fără să discutaţi cu medicul dumneavoastră. Dacă diareea persistă, vă rugăm să vă informaţi medicul dumneavoastră.


4. Azitromicină cu alte medicamente

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente. Spuneţi medicului dumneavoastră înainte de a lua Azitromicină, dacă luaţi oricare dintre medicamentele enumerate mai jos:
- derivaţi de ergot sau ergotamină 
- warfarină sau orice alte medicamente similare pentru prevenirea apariţiei cheagurilor de sânge
- ciclosporină (utilizat pentru a suprima sistemul imunitar pentru a preveni şi trata respingerea unui organ transplantat sau a măduvei osoase)
- antiacide (pentru indigestie)
- digoxină (utilizată pentru tratamentul insuficienţei cardiace)
- colchicină (utilizată pentru gută și febra mediteraneană familială)
- terfenadină (pentru febra fânului şi a alergiilor cutanate)


5. Doze și mod de administrare

Medicii prescriu uneori doze diferite de acestea. Prospectul din ambalaj vă va spune ce doză trebuie să luați. Dacă încă nu sunteți sigur, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Continuaţi întotdeauna tratamentul, chiar dacă vă simţiţi mai bine. Dacă infecţia se agravează sau nu vă simţiţi mai bine în termen de câteva zile sau o nouă infecţie se dezvoltă, spuneţi medicului dumneavoastră.


6. Reacții adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Spuneţi imediat medicului dumneavoastră dacă aveţi oricare dintre următoarele simptome după ce utilizaţi Azitromicină Terapia deoarece simptomele pot fi severe:
- apariţia bruscă a respiraţiei şuierătoare, dificultăţi în respiraţie, umflarea pleoapelor, feţei sau buzelor, erupţii cutanate sau prurit (în special care afectează întregul corp)
- diaree severă sau prelungită, care ar putea avea sânge sau mucus, în timpul sau după tratamentul cu Azitromicină Terapia, acest lucru poate fi un semn de inflamaţie intestinală gravă
- erupţie cutanată severă determinând roşeaţă şi exfoliere
- bătăi ale inimii rapide sau neregulate
- tensiune arterială mică
Sunt enumerate mai jos reacţiile adverse care apar cu Azitromicină Terapia. Acestea pot dispărea în timpul tratamentului. Spuneţi medicului dumneavoastră dacă apar oricare dintre aceste reacţii adverse.
Reacţii adverse foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane):
- dureri de stomac, greaţă, diaree, flatulenţă
Reacţii adverse frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane):
- ameţeli, dureri de cap
- amorțeală sau furnicături, înţepături
- vărsături, indigestie
- pierderea poftei de mâncare, tulburări ale gustului
- tulburări de vedere, surditate
- erupție pe piele și/sau mâncărime
- dureri articulare
- număr scăzut de limfocite (anumite celule albe din sânge), număr mai mare de eozinofile (anumite celule albe din sânge)
- scăderea bicarbonatului din sânge
- oboseală sau slăbiciune
Reacţii adverse mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane):
- candidoză (infecţii ale gurii şi vaginului)
- scăderea numărului leucocitelor (anumite celule albe din sânge), scăderea numărului neutrofilelor  (anumite celule albe din sânge)
- reacţii alergice de severitate diferită
- vezicule pe piele, gură, ochi și organe genitale
- piele mai sensibilă la lumina soarelui decât în mod obişnuit
- nervozitate
- sensibilitate sau senzație redusă la atingere (hipoestezie)
- somnolență sau insomnie
- auz slab sau zgomote în urechi
- palpitații, dureri în piept
- constipaţie, durere de stomac asociată cu diaree şi febră
- inflamaţia ficatului (hepatită), modificări ale enzimelor ficatului
- pierdere generală de putere
- umflare
- disconfort general
- valorile testelor de laborator anormale (de exemplu teste de sânge sau de ficat).
Reacţii adverse rare (pot afecta până la 1 din 1000 persoane):
- agitaţie
- vertij
- modificări ale funcţiei hepatice
- erupție pe piele, caracterizată prin apariția rapidă a unor zone roșii pe piele, acoperite cu mici pustule (mici bășici pline cu lichid alb-gălbui).
Reacţii adverse foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 persoane):
- erupţii cutanate însoțite de alte simptome precum febră, glande umflate și o creștere a eozinofilelor (un tip de celule albe). Erupția cutanată apare sub formă de umflături roșii mici și mâncărime.
Alte reacţii adverse care au fost raportate dar frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile:
- sincopă, convulsii
- agresivitate sau anxietate
- hiperactivitate
- slăbiciune musculară localizată
- lipsa mirosului, modificări ale mirosului, lipsa gustului
- decolorarea limbii
- inflamaţia pancreasului (pancreatită)
- inflamarea rinichilor sau insuficienţă renală
- îngălbenirea pielii sau a ochilor (icter) sau insuficiență hepatică (foarte rar viața în pericol)
- vânătăi sau sângerări prelungite după accidentare
- vezicule ale pielii, reacții cutanate severe
- electrocardiogramă anormală (ECG)
- reducerea numărului de celule roșii din sânge, care poate face pielea palidă și poate cauza slăbiciune sau lipsă de aer.


7. Condiții de păstrare

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.