Triderm cremă 15 g
Descriere
Compus
Caracteristici
Disponibilitate în farmacii (0)
1. Ce este Triderm
TRIDERM conţine o combinaţie a trei substanţe active: betametazonă, clotrimazol şi gentamicină indicate pentru ameliorarea simptomelor inflamatorii ale dermatozelor, complicate cu infecţii secundare sau când este suspectată posibilitatea apariţiei unei infecţii
2. Pentru ce se utilizează Triderm
Dermatoze complicate de infecții cauzate de agenți patogeni sensibili la medicament sau dacă se suspectează astfel de infecții, inclusiv:
-dermatită simplă și alergică;
-dermatită atopică (inclusiv neurodermatită difuză);
-neurodermatită limitată;
-eczeme;
-dermatomicoza (dermatofitoză, candidoză, lichen multicolor), în special atunci când este localizată în zona inghinală și în pliurile mari ale pielii.
Lichen cronic simplu (neurodermatită limitată).
3. Contraindicații
Nu utilizaţi TRIDERM:
- dacă sunteţi alergic la substanţele active sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.
Atenţionări şi precauţii
Înainte să utilizaţi TRIDERM, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- dacă dumneavoastră aveţi hipersensibilitate la antibiotice deoarece utilizarea îndelungată a acestora poate determina înmulţirea microorganismelor nespecifice.
- când TRIDERM este utilizat la copii poate determina supresie corticosuprarenaliană, care se manifestă prin întârzieri în creştere, încetinire în creşterea greutăţii şi hipertensiune intracraniană.
- Trebuie evitata aplicarea gentamicinei pe răni deschise sau pe leziuni cutanate.
- Nu se recomandă utilizarea gentamicinei timp îndelungat.
- TRIDERM cremă nu este destinat utilizării oftalmice.
- Adresați-vă medicului dacă prezentaţi vedere încețoșată sau alte tulburări vizuale.
4. Triderm cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente.
5. Doze și mod de administrare
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Se recomandă aplicarea unei pelicule fine de TRIDERM astfel încât să acopere complet întreaga suprafaţă de tegument afectat şi suprafeţele învecinate, de două ori pe zi, dimineaţa şi seara. Pentru ca tratamentul să fie eficace, TRIDERM trebuie aplicat în mod constant. Durata tratamentului variază în funcţie de mărimea şi localizarea afecţiunii şi de răspunsul pacientului la tratament. Cu toate acestea, dacă după trei sau patru săptămâni nu se obţine o ameliorare clinică, diagnosticul trebuie reevaluat.
6. Reacții adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
În cazuri rare, când peste TRIDERM s-au aplicat pansamente ocluzive, au apărut următoarele reacţii adverse locale: arsuri, iritaţie, senzaţie de uscăciune a pielii, erupţie acneiformă, modificarea culorii pielii, dermatită alergică de contact, infecţii secundare, foliculită (inflamaţie la nivelul rădăcinii firului de păr), hipertricoză (prezenţa de păr excesiv la nivelul întregului corp) dermatită periorală (inflamaţia pielii în jurul gurii), macerarea pielii, atrofia pielii, vergeturi şi miliarie.
Foarte rar s-au raportat reacţii adverse după administrarea TRIDERM şi acestea includ modificări de culoare la nivelul pielii, hipocromie (decolorarea pielii), senzaţie de arsură, eritem (roşeaţă la nivelul pielii), exudat (secreţii la nivelul pielii) şi prurit (mâncărime).
Unele dintre aceste manifestări au fost doar tranzitorii şi nu a fost necesară întreruperea tratamentului.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse se agravează sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului. După utilizarea glucocorticoizilor a apărut vederea încețoșată (frecvența necunoscută).
7. Condiții de păstrare
Nu lăsați acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original. Nu utilizaţi acest medicament dacă observaţi semne vizibile de deteriorare. Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.